Raluca Radu (Gheorghiu)

Raluca Radu (Gheorghiu)


 Raluca Marina Gheorghiu, născută pe 20 ianuarie 1991, a absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș Bolyai la secția Actorie în 2015, iar în 2017 a finalizat Masteratul la aceeași facultate.
Este actriță a Teatrului National "Aureliu Manea" din 2015, încă de la absolvire, iar cele mai dragi roluri ale ei sunt: Martha din "Neînțelegerea" de Albert Camus și Titania din "Visul unei nopți de Vară" de William Shakespeare.
În 2013 a participat la cursurile Școlii Internaționale de Vară Erasmus de la Siena, iar în 2016 a obținut premiul Sică Alexandrescu la Gala Hop a Tânărului Actor cu un colaj de piese ale lui William Shakespeare. 
A participat la diferite workshop-uri dintre care menționăm câteva: cu Odin Teatret (actorie) în 2012, cu Jean Jacques Lemetre (muzică de teatru) în 2014, cu Izumi Ashizawa (tehnici de teatru japonez) în 2015, workshop muzical cu Ada Milea în Cadrul Galei Hop 2016, Camp  (Tabăra de dans Contemporan realizată de Attila Bordas) în 2018.
Raluca are și alte pasiuni cum ar fi muzica, a luat cursuri de canto și a cântat în diferite cadre, cântă și la chitară și percuție la nivel mediu, pictează, este o mare amatoare de sport, dans, are aptitudini acrobatice de nivel mediu și iubește caii și echitația. 
A pregătit timp de 2 ani trupa de teatru a Liceului Chimie 3 din Turda și a susținut workshop-uri de-a lungul timpului la Cluj. 

Alte sugestii

Florina Florian
Csilla Andreea Țicudean
Valentin Oncu
Luana Hagiu
Anca Markos