Istoric teatru

Clădirea Teatrului din Turda (adresa: Piața Republicii nr. 52) a fost construită între anii 1902-1904, în stil eclectic, cu elemente arhitecturale de stil secession, neobaroc și neorococo.
 În august 1948 este anunțat transferul Teatrului Poporului din Cluj în Turda. Cei care au pus bazele noului teatru au fost Gheorghe Damian (director) și Nello Bucewskyi (regizor). Timp de 3 ani teatrul funcționează în sala cinematografului, până când clădirea teatrului este extinsă și reparată, apoi Teatrul Poporului din Turda se mută în actuala clădire. Zece ani mai târziu, în 1958, își schimbă numele în Teatrul de Stat din Turda. Din anul 1999 își schimbă din nou denumirea în Teatrul Municipal Turda, până în anul 2014, când devine Teatrul Aureliu Manea Turda, în onoarea regretatului regizor Aureliu Manea; 5 ani mai târziu, la începutul stagiunii 2019-2020, devine Teatrul Național Aureliu Manea Turda. 

În 2022, respectiv 2023 prin intermediul a două proiecte co-finanțate de AFCN, echipa Teatrului Național Aureliu Manea a dezvoltat “Arhiva TNAMT Digital”, proiect în cadrul căruia s-a digitalizat o mare parte din arhiva artistică a teatrului. Astfel, se oferă acces practicienilor și teoreticienilor la documentele din arhivă prin intermediul site-ului https://www.tnamtdigital.ro/ . Printre materialele din Arhiva artistică TNAMT Digital se află fotografii, afișe, caiete-program, caiete aniversare, înregistrări video și alte documente datând din 1948 până în prezent. Ele sunt urmele celor peste șapte decenii de creație teatrală la care au contribuit zeci de artiști. Contribuțiile lor la evoluția teatrului național merită redescoperite, revitalizate și asumate. În prezent pe această platformă se regăsesc spectacolele stagiunilor din perioada 1948-1989. 

Importanța teatrului din Turda este demonstrată istoric pe două planuri principale: mai întâi  pentru publicul local (mărturiile spectatorilor, a primarilor și a altor oameni de cultură din zona apropiată Turzii sunt prezente în caietele aniversare publicate de teatru de-a lungul istoriei sale de peste 70 de ani și existente în format digital și la https://www.tnamtdigital.ro/istoric/); cât și pentru istoria teatrului românesc, acest teatru devenind un spațiu cultural de bază în dezvoltarea unor mari nume. 

Vintilă Rădulescu crește ca regizor împreună cu teatrul turdean, montând încă din primii ani ai existenței instituției spectacole ca “D’ale carnavalului” (în 1951) sau “Nunta lui Figaro” (1959), ca și Ion Dan, care scoate la public texte ca “Sfântul” (1968) sau “A 12-a noapte” (1965). 

Radu Stanca pune în scenă “Chef boieresc” în 1960 alături de echipa de actori turdeni, iar Cătălin Naum face “Asasinatul de pe plaja pustie” câțiva ani mai târziu.   

Vlad Mugur montează două spectacole în teatrul turdean cu puțin timp înainte de exilul său în Italia și Germania (montează la Turda în 1970 “Casa Bernardei Alba” și “Vedere de pe pod”), călcând pe urmele tatălui său, Val Mugur, care de asemenea a lucrat ca regizor la Turda, montând spectacole îndrăgite de public ca “Hagi Tudose” sau “Patima roșie”. 

Nicio istorie a teatrului turdean nu ar fi completă fără prezența lui Aureliu Manea, care a găsit în Turda un punct de stabilitate pentru cariera sa într-o perioadă în care experimenta noi forme de teatru. Succesul spectacolelor turdene ale lui Aureliu Manea - considerate spectacole-reper de către breaslă (“Mașina de scris”, “Gaițele”, “Domnișoara Iulia” etc.) - este cunoscut, iar denumirea teatrului turdean din anul 2014 are o strânsă legătură cu acești ani atât de pregnanți din istoria acestui mare regizor. “La Turda aș fi lucrat orice.”, spune Aureliu Manea în revista Teatrul Azi din 1999. 

Îl mai precizăm pe Alexandru Dabija, alături de care echipa artistică turdeană a oferit publicului premiera mondială a textului lui Eugene Ionesco, “Omul cu valize” în 2005, dar și pe Mihai Măniuțiu și întoarcerea sa la teatrul-dans prin spectacolele “Vertij” sau “La ordin, Fuhrer”. 

Teatrul turdean oferă spațiu de creație de-a lungul istoriei sale și unor scenografi de mare importanță în istoria scenografiei, dintre care îi amintim pe Rafael Gallin, Elena Fortu, Emilia Miron, Mihai Nemeș, Clara (Racz Manea) Labancz sau Marga Ene, dar și Theodor Ciupe (care a fost și scenograf, dar și regizor la teatrul din Turda). 

Alte repere istorice