Lorena Puican

Actrița și soprana Lorena Puican a debutat la 25 de ani, la Opera Națională Română din Cluj Napoca, în rolul Mimi, din La Boheme. În urma acestui debut celebru, tânăra soprană rămâne colaboratoare a instituției clujene, interpretând pe scena operei și alte roluri importante precum Donna Elvira din opera Don Giovanni și Lauretta din Gianni Schicchi. 

În 2017 participă la Festivalul Operelor Independente de la Iași (F.O.I) cu spectacolul experimental de teatru muzical In the Name of Love, unde obține premiul pentru cea mai bună interpretare în rol principal- feminin, spectacol ce l-a jucat de-a lungul anilor și în teatrul independent Reactor de la Cluj, Teatrul Aureliu Manea de la Turda, dar și în alte festivaluri la București sau Târgu Mureș. 
 
În 2019, tânăra artistă, a absolvit masteratul la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, unde, cu doi  ani înainte, tot aici,  a absolvit și studiile de licență.  În timpul celor șase ani de studiu, Lorena  a primit numeroase burse, printre care și bursa International Summer Academy  de la Universität für Musik und Darstellende Kunst din Viena. 
 
 Lorena Puican a concertat ca solistă în numeroase apariții din Elveția, Austria, Germania, Italia. 
 
Timbrul cald și special de soprană lirică plină al Lorenei a făcut posibilă abordarea unui repertoriu vast, atât din aria operei cât și cea a operetei sau a musicalului și i-a adus acesteia colaborări importante cu instituții de cultură din țară și din Europa, în 2021 fiind distinsă cu premiul „Lucia Stănescu" la Teatro Goldoni Livorno, Italia. 

În 2023 joacă în melodrama Îndrăgostiții din Ancona 1 și 2, astfel devenind și colaboratoare a Teatrului Național Aureliu Manea din Turda. 

 

 

27. Martie. 2023

Lorena V. Puican 

Alte sugestii

Dorina Nemeș
Stelian Roșian
Andrea Cuc
Mihaela Deceanu
Maria Pandrea