Mind the Gap. Echoes from the Archive: un proiect care a readus memoria teatrului Turdean în atenția publicului
Comunicat de presă
Ajuns recent la final, proiectul Mind the Gap. Echoes from the Archive, a adus în
prim-plan arhiva artistică a teatrului, experiență fără precedent în Turda.
Proiectul a fost inițiat de Teatrul Național „Aureliu Manea” și a fost realizat cu sprijinul
comunității locale, cercetătorilor și artiștilor din diverse domenii, care s-au întâlnit pentru
a reimagina trecutul teatrului și a-l transforma într-un spațiu viu și accesibil pentru toate
vârstele.
Acesta a debutat cu programul de cercetare, când în urma unui call național au fost
selectate cinci artiste: Sabina Cojocaru, Diana Ludu, Sara Pongrac, Alexandra Rusu și
Larisa Tofan, cărora li s-au alăturat Luana Hagiu și Paula Dalea.
Sub îndrumarea trainerilor Rucsandra Pop, Iuliana Dumitru și Kaya Behkalam, artistele
au participat la workshopuri dedicate cercetării arhivei teatrului. Împreună cu echipa de
proiect, au lucrat direct cu documentele și au creat materiale editoriale originale,
completate de replici 3D ale unor elemente scenografice care readuc la viață istoria
vizuală a teatrului.
Rezultatele cercetării s-au concretizat în texte cu teme diverse — de la relația publicului
turdean cu spectacolele sale și colaborările internaționale din anii ’90, până la poveștile
mai puțin cunoscute despre femeile din spatele cortinei și rolul fotografiei de spectacol ca
martor al transformărilor politice.
Articolele pot fi regăsite pe platforma tnamtdigital.ro, alături de o secțiune dedicată
lucrărilor AR și materiale despre stagiunile teatrului din perioada 1989–2023.
A urmat pregătirea expozițiilor care au adus arhiva teatrului în spațiul public. În iunie și
iulie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Turda (FITT), publicul a participat
la expoziția stradală de fotografie în zona pietonală și la conferința „Arhiva artistică
TNAMT în dialog cu prezentul”, organizată la Centrul Rațiu pentru Democrație.
Programul s-a încheiat cu expoziția digitală stradală și tururile ghidate realizate în
parteneriat cu mai multe licee și școli din localitate, inclusiv cu Direcția de Asistență
Socială Turda.
„Vibrația fragilă a trecutului. Teatrul turdean reimaginat” a invitat publicul să
trăiască o experiență imersivă în care documentele de arhivă s-au transformat în imagini
animate, sunete și povești reinterpretate. Elementele fotografice și lucrările AR (realitate
augmentată) au fost realizate mulțumită artiștilor Ioana Nicoară și Sergiu Negulici
(Reniform), în colaborare cu dramaturga Ioana Toloargă cu ilustrația sonoră semnată de
de Makunouchi Bento, iar instalația sonoră a fost realizată de regizoarea Luana Hagiu.
Prin intermediul proiectului Mind the Gap. Echoes from the Archive, teatrul a încercat să
creeze o punte între trecut și viitor, între memorie și inovație, aducând arhiva artistică mai
aproape de comunitatea sa.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de
conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite. Acestea
sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.