„Aripi spre viitor” este tema celei de-a 10-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Turda

„Aripi spre viitor” este tema celei de-a 10-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Turda

14 Mai, 10:11

În perioada 26 iunie – 5 iulie 2026, Festivalul Internațional de Teatru Turda va celebra ediția aniversară cu numărul zece, desfășurată sub tema „Aripi spre viitor”. Acest moment marchează nu doar continuitatea acestui eveniment important pentru Turda și pentru întreaga regiune, ci și deschiderea unei noi etape în parcursul festivalului.

Ajuns la 10 ani de existență, FITT privește înainte, păstrând legătura cu valorile care l-au definit de-a lungul timpului: deschiderea către public, diversitatea formelor teatrale, dialogul între generații și susținerea creației artistice în contexte cât mai variate. Prin spectacolele prezentate, prin prezența artiștilor din țară și din străinătate și prin relația constantă cu publicul local, național și internațional, festivalul s-a consolidat de-a lungul timpului ca un important reper cultural al orașului și ca un spațiu de întâlnire, schimb artistic și colaborare.

Tema ediției FITT 2026, „Aripi spre viitor”, propune o privire deschisă asupra direcțiilor în care teatrul se poate dezvolta astăzi: prin dialog, mobilitate, curaj artistic, colaborare și capacitatea de a imagina noi forme de expresie. În același timp, tema invită la reflecție asupra parcursului festivalului de până acum, asupra comunității care l-a susținut și asupra felului în care arta poate deveni un spațiu al transformării și al construirii unui viitor comun.

Totodată, anunțăm că perioada de înscrieri pentru FITT 2026 s-a încheiat. Le mulțumim tuturor teatrelor, universităților și artiștilor care au transmis propuneri pentru această ediție aniversară. Cele peste 200 de înscrieri primite confirmă interesul crescut pentru festival și importanța sa ca platformă de vizibilitate, întâlnire și schimb artistic. Un interes semnificativ s-a înregistrat și pentru componenta dedicată dramaturgiei contemporane. Anul acesta, 30 de piese de teatru au fost înscrise la concursul de dramaturgie, inițiativă care susține autorii dramatici contemporani și încurajează circulația textelor noi. În urma procesului de selecție, textele alese vor fi prezentate publicului sub forma unor spectacole-lectură în cadrul festivalului.

În perioada următoare, echipa Festivalului Internațional de Teatru Turda va analiza propunerile primite, urmând ca selecția și programul oficial al ediției aniversare să fie comunicate public.


Comunicat

Alte Știri

Ianuarie 18, 2023

TNAMT la un click distanță

  Teatrul Național Aureliu Manea Turda a lansat propria sa aplicație mobilă, unde iubitorii de teatru au acces, cu un singur click, în lumea teatrului din Turda.  Aplicația oficială TNAMT - Teatrul...

Comunicat Published By Comunicat
Februarie 25, 2026

La TEATRU fiecare spectacol înseamnă PRIMĂVARĂ!

În spiritul primăverii, publicul de toate vârstele este invitat la Fabrica de Teatru Turda să se bucure de un program divers, care îmbină comedia, spectacolele dedicate tinerilor și reprezentațiile...

Comunicat Published By Comunicat
Februarie 17, 2026

Premieră: „Lista iubirii”, comedia romantică a lunii februarie

Februarie, luna iubirii, aduce pe scena Fabricii de Teatru premiera Lista iubirii de Norm Foster, regia artistică Muriel Manea. Lista iubirii o poveste actuală și savuroasă despre așteptări, compro...

Comunicat Published By Comunicat